Președintele CCA, Vasile Avram, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în ședința Comitetului Executiv al comisiei s-a decis scoaterea din corpul de arbitri al Ligii I și retrogradarea la Liga II a arbitrilor Mugurel Drăgănescu, Eduard Crângașu, Bogdan Velicu și Dragoș Iliescu.
„Azi am convocat o ședință de urgență a Comitetului Executiv al CCA și am luat unele măsuri, din cauza prestațiilor neconcordante cu legile jocului, cu instrucțiunile FIFA și UEFA și cu recomandările noastre, astfel au fost scoși din corpul de arbitri de Liga I și retrogradați la Liga II Drăgănescu, Crângașu, Velicu și Iliescu. Au fost greșeli grave, care au influențat rezultatele, iar prestațiile lor au fost dezamăgitoare în ultimul timp. Îi aștept să vină cu cereri de retragere din arbitraj, ar fi mai bine, mai fair-play, decât să ne înșelăm unii pe alții. E mai bine să ne despărțim politicos. În orice activitate vine și un astfel de moment, dacă nu vor veni cu cerere se vor supune deciziilor CCA”, a declarat Avram.
„Suntem obligați să luăm aceste măsuri. Au fost greșeli grave care au influențat rezultatele. Toți arbitrii să se uite în oglindă și dacă ei consideră că nu mai pot, să spună”, i-a avertizat Avram pe arbitri.
De asemenea, Avram a precizat că arbitrii Marian Balaci și Ionel Ivan au fost reținuți de la delegări până la finalul turului și că Alexandru Tudor și Ovidiu Hațegan l-au dezamăgit prin prestațiile lor de la ultimele partide. El a mai menționat că și arbitrul Istvan Kovacs a primit un timp de gândire după ultimele prestații.
Arbitrul Mugurel Drăgănescu și asistentul Bogdan Velicu au oficiat la meciul Rapid – Pandurii, scor 1-1, Avram precizând că ei au greșit prin neacordarea unui penalty la un fault asupra lui Orac și anularea a două goluri marcate regulamentar, în repriza secundă, de Stromajer și Vranjkovici. Avram a menționat că îi poate înțelege greșeala lui Velicu la primul gol anulat, „fiind o fază dificilă”, dar nu înțelege cum acesta a putut să nu acorde golul marcat de Vranjkovici. Avram a mai spus că toate greșelile de la partida Rapid – Pandurii au fost în favoarea gazdelor.
Președintele CCA a anunțat că a discutat cu Mugurel Drăgănescu în dimineața meciului dintre Rapid și Pandurii. „Am vorbit cu Drăgănescu ieri dimineață. I-am spus că noi, comisia centrală, avem încredere în el. El este un arbitru cu experiență care a condus multe meciuri în Liga I. I-am spus că îl rog să țină cont de recomandările noastre, de cele UEFA și FIFA. Să arbitreze două echipe, două culori, să nu-l intereseze de anumite atacuri venite din partea conducerii Rapidului”, a relatat Avram discuția cu Drăgănescu.
Avram nu-și poate explica deciziile luate de Drăgănescu în timpul partidei Rapid – Pandurii. „Nu ne putem explica de ce la asemenea faze clare a greșit. Mai ales că avea un plasament bun. Iar arbitrul asistent avea elemente ajutătotoare. Nu înțelegem cum a putut să semnalizeze ofsaid la golul doi anulat al oaspeților. Mergem pe ideea că e lipsă de valoare și refuzăm să credem că ar putea fi și alte elemente”, a precizat el.
Centralul Marian Balaci și asistentul Dragoș Iliescu au făcut parte din brigada de arbitri de la partida Dinamo – Gaz Metan Mediaș, scor 3-2, disputată, vineri, în etapa a XIII-a a Ligii I. Avram le-a reproșat acestora greșeli în favorea ambelor echipe. Echipa Gaz Metan a fost favorizată prin validarea unui gol, în timp ce fundașul echipei Dinamo Adrian Scarlatache nu a fost eliminat. De asemenea, au fost câteva poziții de ofsaid semnalizate eronat în defavoarea gazdelor.
Avram consideră că arbitrul Dragoș Iliescu nu mai poate să aibă prestații bune în arbitraj din cauza problemelor medicale pe care le-a avut. „Iliescu Dragoș a avut o poziție foarte bună la acel meci. Însă el nu poate să se miște rapid. A suferit și o operație de hernie de disc. Dacă nu mai poate, asta e. El a avut trei greșeli grave”, a mai spus președintele CCA.
Eduard Crângașu a fost sancționat pentru greșelile comise la partida dintre Pandurii și Unirea Urziceni, din prima etapă a Ligii I, și pentru meciul din 16-imile Cupei României Dinamo – Ceahlăul, când a anulat un gol oaspeților.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER